Minestrone de iarna

Standard

dsc_6709

Dup-atâta frig și dat la lopată,

Iar s-arată minestronele….

Cam așa sună viața noastră de aseară, când am pus de-un oloi imens de minestrone, în varianta de viscol. Prima dată am făcut supa astă vară, într-o formă mai apropiată de cea originală și folosind roșii proaspete, dar, din păcate, nu am apucat să o fotografiez ca să ajungă și ea, săraca, vedetă de internet. Iată însă că norocul mi-a surâs zilele astea, când, golind efectiv toate legumele ce zăceau aiurea prin casă, am încropit minunea asta de supă groasă, cu enorm de multe legume și nițică afumătură cât să dea gustul ăla de ”moamă ce merge asta după ce-am stat 3 ore în viscol”.

Treaba a stat în felul următor: 200 de grame de pancetta de taie cubulețe și se rumenesc într-o oală mare (cu accent pe cuvântul mare, take it from me, care rookie a trebuit să schimbe oala pe la jumătatea procesului creativ al gătitului), la foc mediu. Mare atenție când tăiați pancetta, mai întâi trebuie să îndepărtați soriciul (care, btw, nu se aruncă din prima, ci se pune în oală, pentru gustul afumat pe care îl conferă supei). Între timp, se toacă 2 cepe potrivite (medii adică, cât un pumn de femeie la 60 de kile. Femeia, nu ceapa) și se adaugă peste pancetta. Se amestecă din când în când, să nu se ardă și se condimentează cu 3 frunze de dafin, 1 linguriță rasă de cimbru uscat și una de oregano uscat.

Apoi, treptat, pe masură ce tot se toacă cubulețe, se mai pun în oală: 2 morcovi, 1 rădăcină mare de pătrunjel, 1 rădăcină mare de păstârnac, 1 țelină cât pumnul (revenim la măsurătoarea cu femeia, de mai sus), 1 ardei gras roșu, 1 cartof dulce – cuburi mai mari. Se amestecă toate și se adaugă apă fierbinte, eu cred că am pus vreo 5 litri.

Se fierbe aproximativ 15 minute, când se completează treaba cu 100 de grame de orzo, 200 de grame de păstăi verzi, 100 de grame de păstăi galbene, 100 de grame de mazăre și 200 de grame de porumb. Astea din urmă sunt congelate (dar puse într-o sită și trecute sub un jet de apă, na, ce să-i faci cu obsesiile…), cu excepția porumbului, care e din conservă, pentru că nu am găsit până acum porumb congelat care să aibă gust.

Se mai fierbe treaba cam 10 minute și se adaugă 300 ml suc de roșii, de preferat de casă și 3-4 ardei capia roșii copți și blenduiți. Se pot toca ardeii, dar îmi place că oferă o consistență cremoasă întregii supe.

Concluzia? După un mix de 13 legume diferite, câteva kile bune de apă, destulă pancetta cât să dea gustul ĂLA de afumat atât de yummy și potrivit sezonului rece și alte câteva minute de fiert până toate legumele sunt pătrunse, sare și puțin piper la final, după gust, you haz IT: o oală de madness minestrone, perfectă pentru împărțit cu prietenii care te ajută să deszăpezești casa.

If you fancy all-vegan, omiteți pancetta. Deși, recunosc că viața fără pancetta e pustiu.

Recomandări:

  • pancetta bună am luat din Auchan, la raionul de cărneturi cu ștaif, îți taie tanti cât vrei tu. E bună, afumată, nu foarte grasă, depinde ce bucată prinzi.
  • porumb la conservă iau din Lidl, pentru că-i cam singurul fără zahăr adăugat, și are gust tare bun.
  • orzo am luat din Mega Image, marca 365, tare bun și spornic, dat fiind că se umflă de 3 ori mărimea bobului nefiert.
  • legumele congelate sunt perfecte în anotimpul rece, când țarișoara noastră nu produce prospături calumea. Puteți să cumpărați punguțe diferite și să utilizați din ele cât vă trebuie, restul menținându-se perfect înapoi în congelator. Sau, dacă sunteți ca mine și niciodată nu aveți congelatorul cât e cât liber, puteți opta pentru legume congelate vrac și astfel cumpărați fix cât plănuiți să folosiți imediat, thus, avoiding food waste, ceea ce e o situație win-win.
  • pentru varianta spicy, trântiți un ardei iute roșu, despicat pe din două și cu semințele scoase, odată cu apa fierbinte. Grijă mare apoi la cât piper adăugați la final.
  • folosiți o oală cu fund gros, conduce mai bine temperatura.
  • get wild, adică nu e neapărată nevoie să urmați rețeta la marele fix, puneți orice aveți prin casă, legume wise (fasole, naut, linte, țelină apio, fenicul – dacă vă place, eu deja am decis că e singura legumă pe care NU o suport) sau puteți înlocui pancetta cu bacon.
  • garnisiți deasupra cu parmezan ras sau tăiat fâșii subțiri cu un cuțit econom.

Related, adică alte rețete faine de minestrone de iarnă:

  • The River Cafe’s winter minestrone, perfect pentru iubitorii de varză kale. Din păcate nu știu dacă găsiți iarna, în România swiss chard dar puteți încerca în Metro Otopeni, Mega Image Concept Store sau Selgros.
  • Winter minestrone and garlic bruschetta, pentru fanii dovleacului. Vă recomand cu drag să folosiți dovleac plăcintar tip pară, e tare dulce și aromat și cred că ar merge la fix în rețeta asta.
Anunțuri

Hai zi ceva!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s