Caserola de serviciu: Paste de porumb cu mazare, menta si parmezan

Standard

DSC_4673

Șoc și groază! E a treia rețetă postată din seria ”gătitul zilnic și luatul la caserolă” și pot să spun cu mâna pe inimă că treaba merge strună. Chiar poți găti în 15-30 de minute ceva foarte bun, sănătos și gustos, fără să te chinui groaznic sau să-ți comanzi junk food a doua zi la birou. Și se poate chiar și la 10 noaptea, când de regulă, așa mă apucă pe mine gătitul și inspirația, după ce mă spăl pe ochi.

Aseară, ca urmare directă a unei serii fulger de gânduri de tipul ”mi-e lene” & ”da eu ce gătesc?” am decis să apelez la soluția cea mai la îndemână cu putință: ceva cu paste! Pentru că uneori am chef să mă scald în carbohidrați, mai ales când văd poze cu peisaje pline de zăpadă în alte regiuni ale țării as we speak. Și pentru că m-a rugat Fane Mitralieră să tot scriu despre mazărea aia cu unt și mentă pe care am servit-o la campionatul nostru de jocuri dintr-o sâmbătă seara (când s-a lăsat cu chiolhan mare, respectiv tocăniță de vițel fiartă în bere guiness vreo 4 ore, cu piure de cartofi și broccoli cu unt de 82% grăsime și smântână lichidă, plus ceva murături de casă gen pepene = slurp). Așa că am decis să mărit aceste două mari iubiri, pastele de porumb (care îmi plac infinit mai mult decât cele de grâu) și mazărea cu mentă iar dacă în poveste se ivește și ceva parmezan…deja devine food porn!

So, pentru o porție de vis, se pun la fiert 100 de grame de paste (eu am folosit penne), în apă care deja bolborosește și care a fost sărată bine. Știu că sunt suficiente și 70-80 de grame, but baby it’s cold outside! Odată ce sunt aproape fierte, se adaugă 100 de grame de mazăre congelată și se mai lasă 3-4 minute (depinde și de mărimea bobului de mazăre dar cred că e pe încercate). Se scurg și se pun înapoi în cratiță, în care apoi se adaugă vreo 6 frunze de mentă tocate foooooarte mărunt și 20 de grame de parmezan proaspăt ras. Nu, nu iese aceeași treaba cu mentă uscată sau pulbere și nici cu parmezan gata ras de la pungă. Și nu, nu mai trebuie sare că pastele și mazărea deja s-au sărat prin fierbere iar parmezanul este o brânză sărată. Se amestecă bine și se trântesc în caserolă. You’ll thank me later.

Hai zi ceva!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s