Supa rapida de rosii cu busuioc

Standard

DSC_8792

Vă amintiți experimentul cu supa de roșii coapte? Ei bine, a trebuit să-l reiau. Odată pentru că e prea delicioasă, apoi pentru că place la toată casa, pentru că sunt o grămadă de roșii superbe în piață și nu în ultimul rând pentru că unii n-are cuptor, ca să mă exprim plastic… Nu, uimitor, nu-i vorba de mine! Dar mi s-a cerut să postez o rețetă de supă de sezon, fără cuptor și cu roșii bine coapte. Și să iasă cam tot la fel de yummy. La care eu de colo „și să ți-o mestec nu vrei?”. M-am conformat însă și când am zărit lângă roșiile galbene (de care abuzez acum din plin) o grămăjoară frumoasă de roșii măricele, de grădină, coapte tare și cu 2 lei kilu că altfel s-ar strica pe tarabă, mno, why not? Gândit și făcut, cumpărat un kil de roșii, ajuns acasă, călit o ceapă potrivită și un ardei portocaliu (ar fi mers unu’ roșu sau un capia) în 3 linguri de ulei de măsline. Odată înmuiate legumele, adăugat roșiile spălate bine și tăiate cuburi mari, de regulă în 4 sau 6 fiecare bucată. Lăsat la fiert, fără alt adaos de zeamă. În 15 minute deja erau gata și lăsaseră suc propriu destul pentru consisteța dorită. Băgat la blender cu o mână de frunze proaspete de busuioc tocate grosier, 1/2 lingurită de sare de Himalaya, o pișcătură de piper alb. DI-VI-NĂ!

DSC_8788

Bestială rece, de la frigider. Simplă, cu pâine prăjită sau cu ceva crutoane home made (cubulețe de pâine, ulei de măsline, sare, piper și ierburi aromatice – cimbru, rozmarin – la cuptor până se usucă și se rumenesc. Sau la tigaie). In lipsă de chef, găsiți crutoane bune de pâine integrală și la Mega, producția lor:

DSC_8797

TIP: Dacă o lăsați așa de groasă o puteți conserva pentru iarnă! Și pentru ketchup de casă, blenduiți alături și niște capia roșu copt, eventual pe grătar de cărbuni.

Hai zi ceva!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s