Cei mai simpli cartofi dulci la cuptor

Standard

Yup, la fel ca în cazul smochinelor, m-am prezentat oarecum sfioasă unui cartof dulce în Kaufland acum mai bine de-o lună. Rezultatul? Dragoste la prima vedere şi frustrare că nu ne-am iubit mai de devreme. Şi pentru că mi-a fost lene, etern indrăgostită de gătitul la cuptor & reticentă la ingrediente noi and therefore, aleg să le prepar simplu (şi bun, i might add), am purces la preâncălzit cuptorul în timp ce-am curăţat de coajă, spălat şi tăiat minunăţia pe lung, ca la french fries. Am moscolit apoi beţigaşele cu niţel ulei de măsline kalamata şi un vîrf de cuţit de paprika afumată. Le-am dat apoi la caldurică, pe hârtie de copt, până s-au înmuiat şi rumenit. I-am sărat după scosul din cuptor.

Good. Verrrrrry goooood!

Ce-am învăţat eu din acest experiment (şi pentru cine nu ştie…):

– deşi cartoful dulce e tare de poţi lejer sparge capul cuiva, se face mega moale in procesul măreţ al gătitului;

– dacă aveai cumva vreun vis de tip food-porn în care sperai să poţi mânca ceva 2-în-1 cu gust de cartof şi dovleac plăcintar în acelaţi timp (bless me, i know i’ve had this dream!) atunci cartoful dulce este pentru tine, prietene!

Şi dacă vă întrebaţi de ce-am cam dispărut în ultimul timp şi de pe FB şi postări mai răruţe, e pentru că cele 24 de ore zilnice nu-mi ajung să le fac pe toate! Dar rezist cu stocism şi îmi place la nebunie drumul pe care am pornit-o! Până apuc să vă povestesc cît de tare a fost la workshop-ul de fotografie organizat de F64 şi Lumea Reţetelor, vă las cu câteva pozilici de la Festivalul Satya (27-28 octombrie 2012) unde a fost frumos, m-am încârcat cu ceva cerceluşi & pastă de dinţi fără fluor (nu neapărat în ordinea asta…), am donat pentru căţei şi câte şi mai câte mi-ai făcut cu ochiul.

2 responses »

  1. Trebuie sa recunosc ca la toata populatia din familia TWO le place cartoful asta mai putin… mie🙂
    Cu siguranta il avem pe masa de Thanksgiving si toti ( mai putin eu🙂 ) o sa se minuneze ce piure bun poate sa fie🙂

    Chestie de trivia.. ce ai tu aici nu este cartof dulce, este Yam ( nu stiu daca are vreun nume ramanesc ). Pana acum vreo trei luni tot cartofi dulci le-am zis si eu🙂 dar am dar peste o reteta care cerea cartofi dulci si specifica „aveti grije sa nu ii confundati cu yams”. Uite si un articol cu diferenta
    Sweet Potato and Yam Differences

Hai zi ceva!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s