Vichend la munte si-o cronica acida de „restaurant”

Standard

Dupa saptamani intregi de munca asidua si dead-line-uri cu depuneri am decis ca este imperios necesar sa ne facem cu cateva vichend-uri de-astea de relaxare, also known as all-you-can-eat & sleep fest 2011. Zis si facut, deci vineri seara m-am trezit cu placuta surpriza intitulata „maine mergem la Predeal”, all-expense-payed. No fain, zic, si de cand am aflat (mai exact de cand am plecat de la birou) in mintea mea fredona o galerie ca pentru fotbal: „PRE-DEAL! PRE-DEAL! PRE-DEAL!”. Yup, asa am tinut-o juma de ora de mers cu bicicleta inapoi acasa, si inca o mana de ore bune pana la culcare. Dus, facut bagaje, verificat mail, tot, absolut fiecare moment era incununat de plecarea la munte. Poate sunt un mic freak you say, dar de cand am lasat minunatul meu oras natal de munte si am venit in jegul asta ordinar de Bucuresti, unde miroase naspa, e cald de curg apele la minut si unii oameni sunt de-a dreptul cretini, o iesire de asta ajunge sa fie mai ceva ca mana cereasca.

Asadar, dimineata zilei marete, in numele ei „sambata cea mare de plecat la munte„, poposiram la 8 si-un pic la bacania noastra prefarata de pe B-dul. Stefan Cel Mare, unde s-a lasat cu mici, ceafa de porc si ciocanele de pui, toate atent condimentate de-ai locului cum nu se poate mai bine. Yes, i was lazy, i know. Dar se mai intampla. Si nu eram singurii oricum, multi altii planuiau gratare incinse in ziua aia.

Si pentru ca al meu partener de viata crezu de cuviinta ca trebuie sa cumpere aromatizator de masina cu miros de, atentie: cappuccino…de cand am intrat in masina incepeau sa-mi curga balele dupa fantastcul preparat. Detaliul asta e important pentru ca, dupa ce iesiram de la bacanie, am intrat la vecini, la Spring Time, sa ne luam za-dimi-coffee, mai exact cappuccino vienese pentru el si creme-brulee frappe pentru mine. Si asteptam…si mai asteptam…si inca un pic…si cafelele noastre ioc…au inceput sa apara spume si nervi …. evident ca si pentru altii era vichend … Intr-un final pe la 8 jumate ne primim comanda si iesim cu vesnica promisiune (nu pomenire, thank God) ca nu mai calcam pe-acolo ever ca e tipic romanesc – servire proasta si personal incompetent care uita de mana pan’ la gura comanda ta si vine si te mai intreaba odata: „cappuccino vreti cu frisca, asa … vienese?”.

Boon, cu drogu’ la bord, pornim spre munte, drum bun, liber, bine, sa ne intelegem, era populat de masini dar nu se mergea bara la bara. Tot drumu m-am chiorat dupa porumb ca deh, pofta de porumb copt nu piere asa usor…. dupa cateva tentative nereusite, am cumparat din Busteni. Era numa’bun, in lapte, yummy (ca cica spre campie sunt trecuti deja de prima tinerete). Intre timp, next stop: Comarnic, de unde parteneru’ cumpara paine de 11 lei (wtf?)…mai exact o paine alba immmmeeeensa…cred ca avea 50 cm in lungime, nu exagerez…si paine neagra rotunda pentru mine. Tocmai aduse la magazin, coapte pe vatra. Yumm e prea putin zis. S-a executat la painea mea neagra pana la Azuga (cuiva i-a fost lene sa mai oprim si pentru kurtos). Fu bun. Don’t try this ca nu te mai opresti din mancat :) (la noi a necesitat o vointa de fier).

Ajungem la destinatie, (h)aer curat, de munte, peisaj frumos, stanci stanga, stanci si brazi dreapta, Fluffy calare pe noi, cu alte cuvinte, adio haine albe curate. Suna a reclama la detergent🙂 Dupa maratonul de despachetat, aranjat toate cele prin bucatarie, dus de juma de ora/persoana, mai smotocit oleaca fiara, mai un pui de somn mic, se facu de pranz si matzele isi spuneau pledoaria. Si cica sa mergem in centru, sa ne plimbam nitel si sa mancam pe la vreo terasa. So we went, urcat in masina, iar miros de cappuccino … grrr … ajuns in centru, cautat terasa. FULL. Da, FULL nene, peste tot, de la bodegile unde mancai cu 15 lei meniul pana la cele de fitze cu fotolii de-alea shmechere. Boon, noi unde mancam? Si imi amintesc io ca data trecuta povestea cineva de niste „cei mai buni papanasi”, de la o cabana…ceva cu „S”….Indelungi dezbateri, jumatatea gaseste solutia (dap, de asta trebuie sa ne maritam, ca daca uiti ceva, mai ai o sansa ca altcineva prezent sa-si aminteasca): Susai! No fain, avem cabana, stim ca cica e papa bun, avem adresa ceva? Poi nu…Si incep telefoanele + intrebat la benzinarie. Am cules informatii contradictorii, ba ca se poate ajunge cu masina, ba ca nu, ba ca e mult de mers, ba ca e dupa colt. Am zis sa incercam, si am pornit in ceea ce se va dovedi o aventura off-road impecabila. Inca prin cartier, mai opriram la o casuta unde un moshuletz isi facea de treaba, si l-am intrebat de cabana faimoasa, primim raspuns: „Da, in sus, la hotel faceti dreapta si tot inainte in sus, e bun drumu’, e asfaltat”. Nenea asta cred ca a sughitat deajuns cam in 15 minute intrucat:

  • wtf? care hotel: ca pe drum era tufa si hotelu’, tufa si hotelu”’? Care mama masii de hotel? Am gasit, pana la urma, sunt cateva indicatoare sub forma de sageata pe care scrie mare SUSAI, daca stii sa citesti, esti covered;
  • asflatat my ass, dupa faimosul hotel incepe un drum mega pietruit, pe alocuri cu niste hartoape de nici in Evu’ Mediu nu gaseai. La un moment dat urci un deal cu inclinatie si gropi de iti sta inima in loc.

Deci, tataie, sa ne traiesti ca poate o fi fost asfalt pe vremea cand erai fecior! Asa cum am mai zis, aventura, off-road cu MCV-ul si simtit super prost ca erau oameni pentru care miscarea conteaza si care mergeau pe jos pana la cabana, sau chiar cu bicicleta. Imi amintesc si rad sarcastic ca inainte de a pleca de acasa, zicea partener sa luam bicicletele spre Susai….haha ce-am mai ras ca se face o ora jumate si cu bicicleta iar la halul in care se prezenta drumul….clar alunecam pe vreo piatra si ne trezeam in rapa. Intr-un final (caci dupa fiecare deal, fiecare curba, fiecare copac ma asteptam sa vad odata naibii cabana aia) ajungem pe un platou cu mega-view si cascam gurile mari ca e frumos tare peisajul. Cabana -neh …. nu m-a impresionat deloc, cica ar fi super centru spa…were? Arata cam garbovita, nu foarte ingrijita desi ar fi putut fi atractie turistica de lux in creierul muntelui. Si de iaci incep cugetarile tipice: habar nu avem sa facem turism, nu stim sa facem bani din a lua bani de la turisti, nu stim sa ne comportam cu oamnii, nu stim nimic.

Singurul lucru care m-a bucurat cu adevarat a fost peisajul, calcatul prin iarba verde, mirosul de brad, floricelele din poiana, doi ponei asa dulci de iti venea sa-i papi pe loc si doi ciobanesti care isi faceau veacul pe terasa cabanei:

In rest a fost aiurea. Si o sa va povestesc de ce (incepe cronica de restaurant). Ne asezam la singura masa disponibila de pe terasa (dar care avea pe jumate vestigii ca cineva poposise mai devreme iar ospatarii nu se sinctisisera pana atunci sa debaraseze), bancute si mese din lemn, foarte frumoase, si peisajul (dap, iar da-i cu peisajul)….ma gandeam ca avea sa fie un praz nemaipomenit. Dar intotdeauna se gaseste cineva (nu ceva, cineva, ca si in spatele acelui ceva naspa, sta mereu cineva mai naspa) care sa iti strice mini-concediul. Am asteptat juma de ora ca sa ne bage cineva in seama si macar sa ne aduca un meniu. Noroc cu cestile de ceai si sticlele goale de suc care salasluiau la celalalt capat al mesei, ca un ospatar cu super sictir pe el sa vina. Ne intreaba: „v-a luat cineva comanda?” si ii raspundem pe masura: „nu am primit inca meniul!”. Ni l-a adus, da’ mai bine nu-l aducea, un A4 indoit ca sa faca 2 foi, culoare maro (de ce maro? poate ca sa aduca a lemn … no idea, moving on), plastifiat si cu urme de mancare de acu 1 an, nu e meniu, zic! Jegos! Trec peste, dau sa citesc si ce-mi vede ochiu’: pai tagliatele, lasagna, supa crema de ciuperci cu crutoane, ca doar asa se mananca romaneste la o cabana cica destul de cunoscuta, in miezul muntelui. Cu greu am ales (parteneru era decis de cand se urcase in masina: ciorba de burta sa fie!) pentru ca efectiv nu imi era pofta de nimic. Oscilam si pana la urma am conchis la un bulz. Din nou asteptare, pana ne ia comanda, pana vine mancarea…… Ni s-au lungit urechile de foame si intr-un final, vine sexy-ospatarul cu mancarea. Plus pentru vesela, draguta, nu ciobita cu am mai vazut, curata (contrat meniului). Minus: domnul a facut doua drumuri iar ciorba fu adusa pe bucatele: acu castronul, apoi smantana, apoi painea … Intr-un final de intrebari „”paine?”, „usturoi?” se enerveaza al meu si intreaba „oliviera pot sa iau eu de pe alta masa?”. Cam astea sunt serviciile romanesti.

 

Ciorba de burta super buna, imi pare rau ca nu mi-am luat si eu. Bulzul meu, un dezastru la pret mult prea ridicat. Mamaliga destul de rece, branza mai sarata nu cred ca am mancat ever, cred ca si oul avea sare pe el, ca totul era un bol de salina. Pastrama din comert, de-aia care are maxim 30 % carne si restul plastice, mare dezamagire pentru o cabana de munte, unde iti statea cainele ciobanesc la picioare! Rusine! Nu i-a dus capul sa incheie niste contracte cu localnici care au oi sau stana. Neeeehhh, las ca Selgros au 3 la pret de 1 la lichidare de stoc care expira poimaine. All in all, preturi foarte piperate, nici la terasa de fitze din buricul Predealului nu era asa scump si mancare execrabila. Meniu prost gandit, papanasii de care auzisem nu existau, dar aveam tort, ca doar e traditional! Inafara de locatia in poiana, in mijlocul padurii dese de brazi, nimic nu merita drumul pana la Susai. Poate doar sa „vizitezi” ceea ce candva, odata, demult (eventual pe cand era asfalt pana la cabana :)) o super destinatie de vacanta. Acum nu mai e. Sau poate nu pentru mine. Asadar, daca vreti sa bateti drumul pana la Susai, mergeti cu drag pentru a va bucura de cate-o de-asta:

In concluzie, numai de ciuda, si sa ne bucuram de mancare mult mai sanatoasa, mai gustoasa si mai buna, ne-am pus pe treaba serioasa mai pe seara si s-a lasat cu fripturi, ceapa rosie si ardei copti pe gratar:

Si mult asteptatul porumb aruncat direct pe jar:

Va sugerez si voua un vhichend de-asta de dezmatz!

One response »

  1. Pingback: Friptura de duminica « RookieFood(ie)

Hai zi ceva!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s